„Caracterul de urgență al actului normativ este impus de: faptul că fiecare copil al României are dreptul la educație, însă statutul socio – economic al familiilor din care provine mare majoritate a copiilor de vârstă școlară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenți la orele de curs, aspect ce constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea Ordonanței de urgență”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonață de urgență.
Măsura va fi aplicată odată cu intrarea în vigoare a OUG și până la finele anului 2020.
„Pentru menținerea sănătății preșcolarilor și elevilor în cadrul Programului – pilot se vor distribui numai produse alimentare obținute în unități autorizate/ înregistrate sanitar – veterinar și pentru siguranța alimentelor, în conformitate cu prevederile legislației sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor în vigoare”, mai arată sursa citată.
Inințiatorul mai arată că aplicarea a acestui proiect pilot prevăzut de OUG va asigura premisele accesului egal și nediscriminatoriu la educație al tuturor copiilor, indiferent
de mediul rezidențial de apartenență sau de situația socio-economică.
Nevoia unui astfel de proiect a aparut și în contextul în care un număr mare de elevi se află în situație de eșec școlar sau abandonează/ părăsesc timpuriu școala, frecventarea școlii fiind direct influențată de condițiile socio-economice și geografice defavorabile (distanțe mari și/sau trasee dificile de la domiciliu la unitatea de învățământ, lipsa mesei de prânz).
100 de școli din toată țara se află pe lista Ministerului Educației care pot implementa proiectul-pilot de acordarea unei mese calde elevilor. Valoarea totală a proiectului este de peste 66 de milioane de lei.